Ieftinirea poate fi un început, dar nu este totul…

În comentariul său „Turismul în vremuri de criză” publicat pe site-ul Capital în data de 20 iulie a.c., dl. Ionuţ Popescu comentează ultimele „trenduri” din turismul românesc. Mai exact, atacă doar partea de mare, că doar suntem în sezonul estival, unde, se pare, hotelierii vorbesc de reduceri de preţuri în plin sezon. Comentatorul pune acest fapt mai ales pe seama faptului că românii au început să iasă mai des în străinătate şi poate face comparaţie între serviciile oferite, infrastructura şi, mai ales, poate avea o viziune mai amplă asupra raportului calitate-preţ. Asta a dus inevitabil la scăderea numărului de turişti pe litoralul românesc.

Iar peste toate astea se aşează, acum, capacul numit „criza”. Şi uite aşa se prefigurează şi o scădere de preţuri, neimaginată până anul trecut. Desigur, este benefică dar nu înseamnă că rezolvă şi problema turismului, care este mult mai complexă: lipsă infrastructură, servicii proaste, preţuri astronomice.

Ieftinirea poate fi un început dar nu este totul. Nu înseamnă că dacă este mai ieftin, oamenii se vor îmbulzi la servicii proaste. Oricât de puţin ai plăti, tot nu-ţi convine să fii umilit pe banii tăi. Şi chiar dacă plăteşti puţin, tot nu-ţi convine să dai prin toate gropile cu maşina, ca după aia să o ţii în service, ori să faci ore întregi pe drum, în loc să petreci cât mai mult timp relaxându-te.

Aşa că mai bine stai acasă sau mai aştepţi puţin şi te duci, în extrasezon, într-o staţiune civilizată, în străinătate, unde patronii sunt fericiţi că au un client, oricât de puţin ar plăti, decât cei de aici care se uită la tine cu dezgust că nu arunci cu bani în stânga şi-n dreapta.

Dar, în acest caz vorbim de schimbare de mentalitate, care durează…mai mult sau mai puţin, în funcţie şi de alţi factori, cum ar fi „criza”. Până atunci…of,of,of, asta e!

Task: copiat documente! Necesar: 3 aprobări!?!?!?

Da, asta aveam de gând să fac într-o zi la birou. Şi chiar trebuia făcut deoarece se cam adunaseră. Şi nici măcar nu ia mult timp. Sunt doar nişte rapoarte tehnice care trebuie să ajungă la Serviciul Financiar. Adică maxim 20 de pagini faţă-verso. Le-ai pus în copiator, faci nişte selecţii (digital, slavă Domnului!) şi gata: maşinăria începe să scuipe hârtie tipărită. 5 minute, maxim 10. Dar asta numai dacă ai un copitaor, evident!
La noi, în instituţie cred ca sunt vreo 5. Adică un copiator pe etaj. Adică, ar trebui să ajungă pentru toată lumea. DAR NU ŞI ÎN SITUAŢIA ASTA DE CRIZĂ!!!!!
Am aflat, cu stupoare, că în toată instituţia nu mai merge nici unul. Motivul: a expirat contractul de service şi nu are cine să vină să le dreagă. Am uitat să menţionez că şi în perioada fericită când funcţionau, parcă erau la reanimare:o dată la două zile venea cineva să le resusciteze, pe rând. Dar măcar aveam cum să copiem. Acum, nema.
Desigur, există şi soluţia salvatoare: te îmbarci în maşina personală şi mergi 2-3 km, până la instituţia-mamă, care are în dotare o cameră plină de copiatoare, plus vreo 3-4 slujbaşi de rând care asta fac toată ziua: fotocopiază documente. Buuun, soluţie identificată, trecem la etapa următoare, aplicarea ei.
Mă urc în maşina personală, fac 15 minute până acolo (deh, trafic) şi ajung la camera-minune. Într-adevăr, neschimbată: plină de copiatoare şi 3 oameni în slujba fotocopiatului. Le arăt plasa plină, adică vreo 400 de pagini în total, şi întreb când pot să vin după ele: într-o oră, două, mâine eventual. Domnul cu mustaţă şi halat alb murdar, care părea a fi şef peste celelalte două doamne/domnişoare, râde şi spune:
- Nuuuuu, doamnă. Poate săptămâna viitoare. Păi ştiţi cât avem de lucru....şi nu merge decât un singur copiator. Celelalte ori s-au defectat ori nu au tonner. Şi nici hârtie nu prea mai avem...Ştiţi şi dvs. cum e situaţia...
Consternarea mea creşte, pe măsură ce el vorbeşte şi simt cum ochii îmi ies din orbite ca la broască de nervi, mirare, frustrare etc. Urmează un fel de dialog de coşmar pe care eu încă nu cred că l-am avut deşi am dovadă documentele necopiate încă.
- Aţi făcut cerere ca să vă putem fotocopia documentele? Noi nu lucrăm decât cu aprobare de la dl. director.
- Nu, nu am făcut. Nu avem de unde să ştiu că este nevoie de aşa ceva. Şi unde fac cererea asta? O pot face acum?
- Aaaa, nu. Că trebuie să aveţi aprobarea de la directorul dvs. După aceia o aduceţi la noi. Şi după ce aveţi aprobarea de la dl.director, mergeţi la avizare la secretarul de stat.
Sincer, aici mi s-a rupt filmul. Am ieşit urlând de acolo, de frustrare. Păi de unde să aibă hârtie şi tonner dacă ne trebuie aprobare de la 3 persoane numai ca să fotocopiem documente.
Cred că cele mai multe consumabile le consumăm pentru a scrie cereri de aprobare pentru a munci, pentru a ne face treaba, pentru a face munca pentru care suntem plătiţi. Nu cred ca este prea eficient să fiu plătită pentru a alerga la 3 persoane ca să aprobe o cerere ca să-mi pot desfăşura activitatea.
În acest caz, nu pot să nu-i dau dreptate celui care spune: „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”.
Şi zic şi eu: Of, of, of...Asta e!